Eric de Oliveira n-a mai jucat de 11 luni, dar își pregătește revenirea în Liga 1. „O să joc!” Brazilianul a fost și pe lista lui Dinamo

Eric de Oliveira n-a mai jucat de 11 luni, dar își pregătește revenirea în Liga 1. „O să joc!” Brazilianul a fost și pe lista lui Dinamo
  • Publicat:

Eric de Oliveira (35 de ani) nu a mai jucat de aproape un an, dar își pregătește revenirea în Liga 1.

Brazilianul a fost ținut departe de teren de o accidentare serioasă. Fotbalistul în vârstă de 35 de ani „s-a rupt” după ce semnase cu Gaz Metan, dar nu a apucat să joace și contractul s-a încheiat.

Astfel, Eric de Oliveira, fotbalist care a fost și pe lista lui Dinamo, a anunțat că există șanse să revină la Gaz Metan Mediaș, echipă la care l-a adus în România, în 2007.

Eric de Oliveira n-a mai jucat de 11 luni, dar își pregătește revenirea în Liga 1

Eric de Oliveira a dezvăluit ce probleme întâmpină în prezent din cauza accidentării sale și a anunțat când va lua o decizie finalp în ceea ce privește viitorul său.

„Mi s-a terminat contractul cu Gaz Metan Mediaş, dar am vorbit şi e posibil să continui acolo, în funcţie de problemele cu accidentarea. Dacă le rezolv, revin la echipă.

Dacă mă operez, nu mai joc fotbal şi o să văd ce fac. O să mă trateze cineva şi dacă îmi revin şi nu o să fie nevoie să mă operez, o să joc. Să vedem cum o să fie. Nu pot nici să mă plimb acum, dacă mă plimb 100 de metri se întăreşte gamba şi trebuie să mă odihnesc câteva minute.

Dacă mă operez, nu mai joc fotbal şi o să văd ce fac. O să mă trateze cineva şi dacă îmi revin şi nu o să fie nevoie să mă operez, o să joc. Să vedem cum o să fie. Nu pot nici să mă plimb acum, dacă mă plimb 100 de metri se întăreşte gamba şi trebuie să mă odihnesc câteva minute”, a spus Eric de Oliveira, pentru Look Sport.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×